5 zile de primavara in Bulgaria

5 zile de primavara in Bulgaria

Basarbovo a fost primul loc in care am poposit in Bulgaria. Zona este cunoscuta pentru o manastire foarte frumoasa si pentru zona de catarare la care noi am tot fost. Am campat langa stanci, am stat de vorba cu 2 romani (Carmen si Marian, a.k.a Marina) oameni plimbareti si iubitori de natura.

Am inceput sa pedalam prin aceasta tara pe drumuri mai putin umblate, printre campuri proaspat arate si printre copaci infloriti. In prima zi nu am pedalat foarte mult si am campat imediat dupa 30 de km, pentru ca ne simteam obositi, in plus am plecat tarziu de la locul de campare.

 

A doua zi suntem decisi sa pedalam aproape 80 km. Dealurile incep sa apara si urcarile sunt un pic cam grele cu bicicletele incarcate. Reusim sa parcurgem 76 km si suntem multumiti, soarele nu a fost asa de puternic. Fundul ne doare de la saua care este destul de tare, dar  va deveni confortabila mai tarziu, cam dupa 1000 de kilometri speram noi.

A treia zi ne-am urcat cu greu in sa. Afara incepuse sa picure usor, dar prognoza se arata buna dupa ora 11. Nu am pedalat foarte mult pentru ca nu ne simteam foarte bine si nu am vrut sa fortam. Am ajuns in orasul Elena si am stat la o pensiune, sa ne mai odihnim putin. Pana sa ajungem in Elena am avut parte de un defileu destul de frumos cu ceva urcari abrupte.

In a patra a zi am traversat primul nostru lant muntos, muntii Balcani. Caldura am suportat-o foarte greu, dar odata ce am inceput sa urcam din ce in ce mai sus si ajugem in padure, nu o am mai simtit-o asa de mult. Coborarea a fost frumoasa si am atins aproape 60 km/h. A fost senzational! Dupa ce am trecut muntii, am ajuns intr-o zona cu multa vita de vie si ne-a fost foarte greu sa gasim un loc de campare. Asadar dupa cateva tentative nereusite am reusit sa punem cortul intre randurile de vita de vie.. hmm loc unic de campat pana acum.

A cincea zi a fost foarte calduroasa. Am plecat devreme dintre vii,cu gandul sa pedalam cat de mult putem, astfel incat sa iesim in urmatoarea zi din tara. Am Trecut prin  multe sate si zone frumoase, dar si printr-o zona mai dubioasa. La un moment dat am iesit dintr-un sat si imediat am intrat pe un drum in linie dreapta cu 2 benzi pe sens si cu o banda de urgenta in mijlocul unui camp…am crezut ca este o pista de aterizare pentru avione..ceea ce nu era foarte departe de adevar, pentru ca am vazut destul de multe avioane de vanatoare survoland zona. Ne-am apropiat la 25 km de granita cu Turcia si am gasit loc de campare langa o balta secata cu multi tantari sacaitori, dar ne bagam rapid in cort.

Ne-a trezit un vant puternic care zguduia cortul. Ploua marunt, dar nu a durat mult si la 9:30 am iesit din cort. Astazi iesim din Bulgaria si Turcia ne asteapta. Vantul este cu noi, bate din spate si ne ajuta enorm.Ajungem la vama, ne sunt controlate actele, bagajele sunt scanate si apoi intram in Turcia! Oprim la un Popas si facem cunostiinta cu primele dulciuri. Pedalam pe un drum national cu o banda de urgenta care ne protejeaza enorm de tirurile care treceau pe langa noi si ajungem rapid in Edirne, orasul in care vom sta la primul nostru Warmshower si unde vom vizita primul nostru oras turcesc. Engin este gazda noastra, are un magazin de biciclete si este foarte ospitalier. Ne ofera casa lui si tot ce avem nevoie sa ne simtim bine acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *