Turcia

Capadochia

Un „must see” in Turcia este Capadochia, o zona unica si deosebit de frumoasa ce se afla in Anatolia Centrala. Noi am ajuns acolo in seara de 10 mai, chiar de ziua de nastere a lui Vlad. Minunat loc de sarbatorit asa un eveniment.

Sunt cateva teorii despre cum s-a format acesta zona dar cea care ni s-a parut demna de retinut este aceea in care cei trei munti vulcanici: Erciyes, Hasan si Melendiz Dagları, au erupt acum mai bine de 30 de milioane de ani acoperind platoul Urgup in cenusa. Cenusa vulcanica rezultata a fost materia bruta pentru  formarea tufului vulcanic, roca specifica acelei zone.

Eroziunile au sapat in aceasta roca moale, de culoarea nisipului sau a caramizii, formand astfel vaile spectaculoase, printre altele si mult prea cunoscutele „Fairy Chimney„.

Sunt foarte multe de vazut in Capadochia, noi am stat 10 zile si tot nu ne-am saturat.Unul din primele orase unde am stat cu cortul a fost Goreme, un loc de unde se lanseaza dimineata la ora 5 baloane cu aer cald, adaugand un plus peisajului, iar norocosii care sunt in baloane avand ocazia sa se bucure de rasaritul soarelui de la inaltime.

Am stat vreo 3 nopti in campingul Dilek, fiind recomandat de primul cicloturist intalnit, un elvetia care tocmai ce pedalase nu mai putin de 100.000 de km, vreo 6 ani de calatorie prin lume, iar data cand facuse suta era marcate pe o bucata de carpa rosie cu steagul elvetiei si prinsa pe cobul din fata de pe ghidon.

In camping am fost surprinsi placut sa ne intalnim cu o romanca care plecase singura pe bicicleta din Romania si facea un tur al Turciei. Din Cappadocia s-a dus spre Sud, Adana, Antalya, Izmir si inapoi acasa. Ca o mica paranteza ea a fost singura compatrioata pe bicicleta intalnita pe tot traseul nostru. Cu alte cuvinte cicloturismul in Romania nu este foarte popular, un contra-exemplu dandu-l francezii, pe care i-am intalnit in numar foarte mare.

Tot explorand zona, la un moment dat atentia ne-a fost atrasa de o bicicleta galbena cu un pic de rosu tandem recumbent. Asadar fiind tare curiosi cine sunt posesorii bicicletei, mergem in cautarea lor. Evident nu a fost greu sa-i gasim intr-un magazin alimentar, aveau si castile pe cap, ca un indiciu in plus, drept urmare am intrat in vorba si uite asa usor usor ne-am imprietenit.

Erau un cuplu de elvetieni, ca sa vezi ce noroc pe noi, sa ne intalnim iar cu elvetieni, Ne-au sugerat cateva locuri unde am putea merge impreuna, iar noi nu am stat prea mult timp la discutii, oamenii ni se pareau foarte amabili si distractivi, asa ca eram mai mult decat bucurosi sa ne plimbam impreuna cu ei.

La un moment dat cand ne indreptam spre orasul subteran Derinkuyu am facut schimb de biciclete Anita, elvetianca micuta si subtirica a luat bicicleta mea iar Sem, elvetianul care era de 2 ori cat ea, pe a lui Vlad, iar noi doi am luat bicicleta lor, eu stand in fata, iar Vlad in spate la carma. Initial ni s-a parut ciudat, Vlad nefiind obisnuit sa dirijezeze asa o greutate, iar mie nu mi se parea in siguranta, fiind mai aproape de sol si avand senzatia ca ma indreaptam catre toate obstacolele fara sa am vreun control sau vreo protectie. Cu alte cuvinte ne-am dat seama ca nu ni se potriveste si ne-am intors la bicicletele noastre fiind bucurosi de alegerea facuta.

La un moment dat ne hotaram sa dormim intr-o pestera, pe care cu siguranta oamenii locului o foloseau drept loc de dormit cu cateva sute de ani in urma, incercand sa retraind intr-un fel viata lor de atunci. Inainte de asta vizitam o mica biserica unde un nene simpatic era ghid acolo si care ne serveste cu ceai pentru seara.

Ajungem la orasul Derinkuyu, pe care il vizitam impreuna, amuzandu-ne de pretul exagerat pe care il cere ghidul local pentru niste povesti cu camere sapate in stanca.

Nu mica ne este mirarea sa gasim o alta bicicleta legata langa bicicletele noastre cand iesim din orasul subteran. Asteptam proprietarul si aflam ca este un francez, pe nume Eric, site-ul unde is scrie peripetiile este https://ericrandos.wordpress.com/.

Hotaram sa inoptam undeva impreuna si sa mai stam la povesti. A 2-a zi noi si francezul ne reintoarcem in Goreme, de unde Silvia trebuie sa isi ridice un pachet, iar elvetienii se indreapta catre Grecia, respectiv lungul drumul catre casa.

Pentru ca nu ne place sa ne reintoarcem pe acelasi drum, alegem o scurtatura pe un drum mai prost si mai putin umblat, care ne scoate uneva in Pigeon Valley.

Ajungem in Goreme, francezul isi vede de drumul lui, iar noi mergem sa recuperam pachetul, iar prietena noastra  turcoaica, care ne ajutase cu pachetul ne invita la cina in Avanos, orasul ei natal. Suntem fericiti de invitatie, prilej perfect sa intelegem si mai bine cultura locului, printr-o degustare culinara.

Dimineata urmatoare hotaram ca e cazul sa mai vizitam si altceva si ne indreptam spre Cavusin.

De aici mergem mai departe si vizitam Monks Valley, un loc destul de popular printre turisiti, situat in zona Pasabag.

Un alt loc ce merita vizitat este muzeul in aer liber Zelve, unde trebuie platita intrarea dar nu este exagerat de scumpa.

Imediat ce iesim din muzeu incepe ploaia, gasim adapost la terasa amenajata chiar de la intrare, unde si testam ceva de macare, o lipie facuta pe loc umpluta cu spanac, branza si alte verdeturi.

Bucurosi ca avem burtile puse la cale, pedalam catre urmatoarea destinatie, Rose and Red Valley, acesta fiind de fapt si ultimul punct pe care il vizitam in Capadochia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *